la-Roman.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii romanenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Casa Ioachim va deveni o perlă a monumentelor romașcane

Agerpres

 

Șantierul Casei Ioachim, sediul Bibliotecii Municipale George Radu Melidon, a fost zilele trecute gazda unei întâlniri între factorii implicați în consolidarea și restaurarea ansamblului arhitectonic și reprezentanții locali ai mass-media, tema fiind stadiul lucrărilor. Startul acestora a fost dat pe 12 august 2012, încheierea lor fiind stabilită pentru august 2015. Contractul pentru consolidarea și restaurarea Casei Ioachim a fost câștigat de Conbas SRL Roman, valoarea sa fiind de 3.963.901 lei, TVA inclus. Până acum s-a achitat 43% din contract și s-a efectuat 60% din lucrare. 

La conferinta de presa desfasurata pe santier au participat: primarul municipiului Roman, Laurentiu Leoreanu, directorul Conbas SRL Roman, Eugen Borș, dar si profesionisti in domeniul restaurarii, precum Ruxandra Secară, inginer în cadrul firmei de proiectare ROCOM București, Ana Maria Baciu - specialist în cadrul Ministerului Culturii și doctor în restaurare pictură murală, arhitectul Dan Petrescu - dirigintele de șantier și specialist în cadrul Ministerului Culturii.

"Anul trecut, la ultima întâlnire cu jurnaliștii, prezentam faptul că terminasem partea de consolidare a corpului principal C1. În perioada care a trecut, noi am făcut tiranții forați orizontali, continuăm cu cei verticali și finalizăm consolidarea clădirii principale. Referitor la turnul C2, am terminat lucrările de consolidare, sunt terminate lucrările de finisaje și sunt pregătite materialele pentru pictura exterioară și montarea tâmplăriei. Pentru corpul C3 - corpul anexă, am finalizat consolidările pereților interiori și exteriori, centurile perimetrale și lucrăm la șarpantă. Lucrările sunt un pic mai complicate pentru că am avut un planșeu mai special, cu secțiuni de lemn destul de mari. Lucrările sunt în grafic și nu sunt motive, acum, să spunem că lucrările vor fi întârziate și se va amâna termenul de predare", a precizat Eugen Borș, directorul general al CONBAS Roman. 

Ruxandra Secară, șefa echipei de proiectare a precizat: "Aceasta este o lucrare foarte importantă, fiind vorba de o clădire monument, cu specific aparte. Cu turnul de 22 de metri a fost o problemă, am căutat soluții pentru a-l putea ține pe picioare, dar să respectăm, în același timp, și legea monumentelor. Echipa de la București, care a făcut proiectarea, este foarte mulțumită de firma din Roman care a făcut proiectarea. În afară de acuratețe, de înțelegere, de pregătire profesională, de curățenie, suntem foarte mulțumiți de ceea ce vedem, de fiecare dată, la fața locului. Noi am spus acest lucru și Inspectoratului de Stat în Construcții. Această metodă nu distruge pictura murală. La turn, este o plăcere să vedem că execuția este foarte bine făcută. Am înțeles că s-au cumpărat toate materialele pentru scară și așteptăm să o vedem montată. Suntem foarte mulțumiți de colaborare. Fiecare planșă a noastră a fost citită cu atenție. Am avut întrebări de tot felul, a fost o corespondență continuă, totul a fost studiat în mare amănunt". 

Urmatoarele 12 luni vor fi destinate restaurării elementelor originale, procesul fiind compartimentat pe trei ateliere de restaurare: piatră, lemn și pictură. Aceasta din urma este unică, fiind o pictură a școlii italiene toscane, dar care a fost ascunsă privitorilor de șapte straturi de vopsitorie în ulei. Ana-Maria Baciu, doctor în picturi murale a afirmat: "Este momentul să anunțăm că a fost descoperită pictură pe holul care face trecerea din clădirea bibliotecii în turn. Această descoperire confirmă cercetarea pe care am făcut-o în urmă cu 20 de ani, când s-a recuperat pictura, în mod virtual. Când va fi totul gata, tot ce veți vedea pe tavane va fi o replică fidelă a picturii originale". 

Laurentiu Leoreanu, primarul municipiului Roman, si-a exprimat multumirea pentru respectarea graficului de lucru de catre firma executanta, afirmand: "Au fost multe întrebări legate de durata lucrărilor. Practic, s-a lucrat în paralel. Au fost lucrări și pe interior și pe exterior fiind lucrări conexe". 

Dupa finalizarea lucrarilor, Casa Ioachim - un monument florentin unicat, promite sa devina una din nestematele coroanei de case monumente istorice ale urbei musatine, alaturi de Casa Nevruzzi - clădire în stil austriac, gazda Muzeului de Istorie Roman. Administratia locala depune eforturi pentru a gasi surse de finantare si pentru consolidarea si restaurarea Casei Celibidache. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014