la-Roman.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii romanenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Municipiul Roman împlinește 622 de ani de la prima atestare documentară

Agerpres

 

Prima atestare documentară a Romanului este Uricul din 30 martie 1392 (hrisov de danie către Ionaș Viteazul, în care a fost scris "în cetatea noastră, a lui Roman voievod"), numele orașului fiind preluat de la numele voievodului Roman I Mușat (1392-1394) și este celebrată în fiecare an prin manifestări culturale. 

Situat în inima Moldovei, Romanul, fost târg, reședință a Țării de Jos a Moldovei, reședință de județ, actualmente municipiu, atrage prin obiectivele turistice și monumente dar și prin posibilitățile de agrement. Ținutul Romanului reprezintă o adevărată comoară de relicve istorice care dovedesc importanța acestui centru al Moldovei, vestigii din diferite timpuri (paleolitic, neolitic etc.) atestând existența de milenii a unor așezări în zonă încă din Epoca Bronzului.

Orașul Roman este unul din puținele orașe din Moldova care se poate mândri cu existența a două cetăți: Cetatea Mușatinilor, cea mai sudică fortificație moldovenească de la sfârșitul secolului al XIV-lea și Cetatea Nouă a Romanului construită de Ștefan cel Mare (domn al Moldovei în perioada 1457-1504) la locul de confluență a râurilor Moldova și Siret. 

Între secolele XV - XVI, orașul era cunoscut sub numele de "Târgul de Jos", el fiind și reședința "Țării de Jos". Tot atunci, Episcopia din Roman devine o a doua mitropolie a "Țării de Jos". În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Romanul ocupa primele locuri în ceea ce privește numărul de negustori. 

În 1834 orașul devine capitala județului Roman. În anul 1845, Romanul figura printre primele 5 orașe importante ale Moldovei. Unirea Principatelor Române a imprimat orașului o activitate febrilă, Romanul fiind un puternic centru unionist. Orașul și județul Roman au adus o contribuție însemnată la războiul pentru independență din 1877 - 1878. 

În preajma Primului Război Mondial s-a înființat un atelier pentru reparații cu caracter militar, transformat ulterior în Arsenalul Armatei. 

Municipiul Roman este, din punct de vedere demografic, al doilea oraș din județul Neamț și între cele mai mari municipii din țară care nu au funcția de reședință de județ, cu o populație stabilă de 50.713 locuitori, conform Recensământului General al Populației din anul 2011, în timp ce Institutul Național de Statistică prin fișa localității pe anul 2012 indică o populație stabilă de 65.205 locuitori, valoare apropiată de datele Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Neamț 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014